Soarele isi asterne razele dincolo de orizont iar umbra lunii se preschimba incet in lumina. Aliniindu-mi privirea, vad doi astri ce stralucesc striviti pe retina, legati de ambele capete ale universului intr-un sonet al lungimilor de unda. Aieva unui zid astral, calea lactee se interpune intre cei doi alter ego apropiati de spatiu dar despariti de timp. Unul sopteste in ureche trecutul, canta despre momentele in care am zambit sau plans, e cel ce afirma ca viata nu e decat o insiruire de teste, pe care le treci, apoi o reiai de la inceput. E cel ce iubirii i-a dat nume si prima floare a plantat pe pamant. Tot el a sters roua dupa prima ploaia, cand a iubit dar nu a stiut. Celalalt stie povesti marete si-n albul din par inca mai cauti cochete idei ce nastrusnice joaca aidoma vechiului eu. E cel ce prieten cu timpul fiind asteptata trecutul si viitorul sa vina, c-apoi tot el sa fie cel ce lumii va aduce lumina. Atat de departe din timp ma priveste incat lumina intinsa de vreme roseste, istorii se-nsira, ciudate idei, si toate toate vor fi candva create de acel eu. Privind catre ei ma caut pe mine, sunt eu acolo sau e doar o iluzie? Ridic repede privirea si vad cerul lucind, sterg cu incredere ochii - ei tot acolo sunt. Acum voi sti mereu ca oriunde sunt si oricand voi fi, suma mea este = viitor + trecut.

Apropiindu-se de mine, ma saruta usor pe obraz, ce idilica noapte de vara! Trilul pasarelor si fosnetul frunzelor ma fac sa adorm incet. Stiu ca de ieri vom fi despartiti, dar astazi aranjez timpul eu, asa ca ieri va fi veni dupa maine iar noi vom mai fi impreuna inca sub clar de luna. Stiu, ani ma vor desparti cand voi scrie asta, si mii de alte povesti se vor mai scurge. As vrea sa iti spun ca nu te mai cunosc, dar mai exista un eu ce te tine minte.

--

Luna inainteaza incet pe cer, reflectand langa mine, e inca devreme, deabia a sarutat noaptea cerul…