Ieri (+câțiva ani) m-am despărțit de prietena mea după vreun an jumătate. Practic am oprit un chin mutal, plin de negari de ambele părți. Nu am făcut decât sa zic lucrurilor pe nume, într-un final monoton fără fastul și schimbul de replici de alta data. Un zâmbet trist, o briza de aer pe fata și doua suflete diletante legate de câteva zile de trecut grandios. Ne-am ridicat de pe banca din parc, păzită bine de umbra unui tei, și am mers în direcții opuse. Îmi aduc aminte de firele de iarba ce parca pentru întâia data nu sau mai opus. Na, mi-am surprins singur temerile, într-un exemplu clar de trezire la realitate și acceptare. Vine o vreme în care realizezi insurmontabilitatea problemelor ce apar când încerci sa cultivi în desert, ascunzând semințe printre firele de nisip fierbinte. Am știut ca nu a ținut vreodată la mine, mereu sărutările puține și scurte din pauza păreau un fel de knockout al inimii. Bine, nu mi-a zis asta vreodată, dimpotrivă, am auzit atâtea "te iubesc" încât as putea umple un capitol (trist) dintr-o carte. Vorba unui alt suferind : "e ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune". Au mai fost niște tentative dar dintr-un altruism egotistic am încercat de fiecare data sa găsesc problema în mine. In una din zilele de vineri a lui gustar (ne?)șansa făcuse sa îmi împiedic ochii de o conversație cu una din prietenele ei... Aparent de luni bune tot încerca să îmi zică sa ne despartim, dar nu prea reușea sa se decidă. Legenda conversației indică ca eram suspectat de problema clasica a unui eu ce încerca prea mult: aparent ma transformasem într-un tip super de treaba, amabil, grijuliu, ce ia dat o noua valenta vieții iar ea nu făcea decât sa spere ca în timp poate minciunile vor capătă și o nota de adevăr. Atunci am înțeles ca defapt nu eram decât un Don Quijote de la Mancha. Am decis sa o ajut, dacă o iubești o vei lasă să plece, nu?

In retrospectiva, deși lucrurile nu sunt niciodată simple, cine iubește cu adevărat nu pleacă. Poate ne-am mințit ambii, fiecare in încercare de a materializa dorințele sale. Unul în tentativa de a iubi, altul de a fi iubit. Bănuiesc ca ne-am completat viciile bine... Și într-un final ne-am meritat unul celuilalt suferința. Eu și ea - o antiteza pe gustul demonilor noștri.