Inca un final de vacanta bate la usa... bate in inima mea, ce lasa in urma, pana urmatoarea data, tot ce ii e mai drag. Iarba tresare usor cand o calc, stie ca pana in arsita verii nu imi va mai gadili talpile si auzi ropotele. Nucul de la fantana in care mai odinioara ma jucam prin el necontenit si parea 'nalt, se pleaca, poate voi mai urca inca odata in el? Bate in inima mea amintirea. La poarta, batranul caine pleaca privirea de parca ar incerca sa isi ascunda ochii cristalini in care au ramas adanc intiparite zilele in care ne jucam impreuna. Desi anii apasa cu greu iar vocea-i ragusita latra mai incet a ramas acelasi credincios prieten, cati oameni ar putea fi la fel? Mai incolo, pe ulita, iarba incet isi ia locul de drept. Demult mingea nu a mai sarit voios din ea si nici spirite nastrusnice de copil nu s-au atins. Vremea in schimb suna pe acelasi note - ploua incet. Defapt, ieri seara tunetele strabateau cerul, bateau si ele, bateau in felul lor.

Numar minuntele, incerc sa le fac sa treaca mai greu, dar ceasul bate la fel de alert. De ce nu se simte precum inainte de examen, sau inainte asteptarii rezultatelor!? De ce relativitatea nu lucreaza pe placul meu!? Bagajele imi sunt facute deja, nu a ramas mult pana plec, din nou, intr-un etern ciclu jovial. Dar nu au incaput decat atat de putine lucruri, prea multe circuite si textile si prea putin din ceea ce se "simte"! Privesc din nou peste tot, cum fac de fiecare data, stiu ca daca aceste cuvinte ar cadea pe hartie ar fi pline de apa si negru pix: marea neagra? Ma ridic usor de pe pat, ar mai fi atat de multe de zis, dar le voi pastra pentru mine si ei, iar tu, draga cititorule, ia de aduti aminte de ce iti e mai drag si fii acolo unde apa e mai rece si sufletul mai curat, acolo unde inima iti bate mai tare. Acolo, unde copil fiind, zambeai.